luni, 28 iunie 2010

Planset dureros


Cineva spunea 'ca prin scris si vorbit se vindeca sufletul'. Se pare ca la mine nu are efect... sunt din ce in ce mai trista... se pare ca ma reprezinta... cu toate ca sunt o fire vesela.
E chiar atat de greu? Se pare ca tristetea si fericirea sunt surori si merg mana in mana... nu putem trai fericiti daca nu exista si putina tristete... cred! Tristetea este atat de neagra, atat de cruda! Te face sa fii nedrept, sa fi rau si nefericit! Te face sa nu mai ai puterea de a lupta pentru ceea ce ai crezut ca este al tau, te face sa te inchizi intr-o cochilie si sa traiesti din amintiri! Amintiri UNICE, pe care tristetea le va sterge cu timpul...
' Zambeste ca nu stii niciodata cine se poate indragosti de zambetul tau'... spune un bun prieten. Daca nu am avea tristete nu am sti sa pretuim fericirea si nici amintirile. Problema este sa stii sa te ridici din tristete, sa nu lasi niciodata sa te cuprinda amagirea clipelor de ieri, totusi maine este un nou rasarit de soare si nici o furtuna nu tine o suta de ani si... fericirea va veni cand nici nu te astepti.
Oare ce traim cu mai multa intensitate ... fericirea sau tristetea?
As vrea sa trec mai usor peste toate, sa alung tristetea, sa redevin ceea ce am fost. As vrea sa gasesc o sita care sa cearna tot trecutul meu. Sa lase suferintele sa zboare, sa se dezintegreze in neant, iar eu sa raman doar cu ce a fost frumos, cu amintiri care sa ma faca sa zambesc cu nostalgie.
Asa as pasi mai increzatore in viitor, nazuind la culmi pe care n-am indraznit sa le escaladez pana acum, sa ma bucur de aerul rarefiat pe care au privilegiul sa-l respire doar cerbii si acvilele, sa ma pot intoarce apoi revigorata printre oameni.
Salbaticia naturii sigur m-ar face mai puternica pentru jungla vietii in care traiesc, cu amintiri si sperante la un loc.
Daca as reusi toate astea, atunci sigur as putea sa zambesc, desi ochii inca imi mai tradeaza o unda de tristete.
Si as mai vrea ca zambetul sa se transforme pe nesimtite in ras, in pofta de viata... chiar daca cineva m-a atentionat ca rasul e un animal periculos...